Informatii proiect

diriginte de santier: Ing. Crihan Adrian
Proiectant general: AOV ARCHITECTURE
Regim inaltime: P+1E
Locatie: BUFTEA, JUD ILFOV
Incepere lucrari: 2023

Testimonialul clientului

Am beneficiat de ajutorul lui Adrian în cadrul șantierului nostru din Buftea unde ne construim casa. Am văzut implicare încă de la primele săpături pentru fundații, până la final când toată partea de structură a fost finalizată. La început am aflat că Adrian cunoștea constructorul (și invers) și am avut puțin emoții să nu existe situații în care anumite erori să fie, poate, trecute cu vederea. Pot să spun, însă, că am văzut exact contrariul. Adrian a fost mult mai intransigent decât mine (beneficiarul) de fiecare dată când a fost cazul, nu a permis și nu a acceptat nici cea mai mică eroare/problemă și a intermediat discuțiile cu constructorul astfel încât totul să iasă perfect la final. De fiecare dată a documentat foto vizitele din șantier și a alocat suficient timp pentru explicații, oferind totodată și propuneri/soluții tehnice (deși nu era neapărat responsabilitatea lui). Nivelul de expertiză este la cel mai înalt nivel, totodată colaborarea și dialogul pe toată perioada lucrărilor au fost excelente. Adrian este mai mult decât un inginer și diriginte de șantier, implicarea lui îl transformă într-un prieten in urma colaborării. Recomand din tot sufletul!

Popescu Laurentiu - 0725.811.836